Cornelia Cozonac, președintă a Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova  

Presa de investigație este indispensabilă în lupta cu corupția. Fără o presă de calitate și jurnaliști curajoși, care își asumă să investigheze subiecte dificile, să scoată la lumină fraude și interese private, lupta e pierdută. Și asta în condițiile în care, de cele mai multe ori, nu au resurse suficiente, iar munca lor comportă riscuri reale. Nu sunt mulți jurnaliștii care se avântă să facă investigații pe subiecte de corupție — grele, complicate, periculoase.

În ultimii cinci ani merg constant în Ucraina, la conferințele anuale ale jurnaliștilor de investigație. Colegii noștri de acolo au dovedit un curaj extraordinar: pe timp de război, continuă să investigheze scheme de corupție. De fiecare dată, mai ales în primii ani de război, erau întrebați: „Prin investigațiile voastre nu dați, cumva, apă la moară Moscovei, care exploatează aceste teme? Nu slăbiți instituțiile statului?” Iar ei răspundeau invariabil: dacă închidem ochii, schemele de corupție vor escalada, se vor extinde, vor ocupa mai mult teren, și atunci va fi prea târziu. Lecția lor e clară: patriotismul nu înseamnă tăcere. Înseamnă să-ți aperi țara și de dușmanul extern, și de hoțul intern.

În Moldova, în ultimii ani, pare că nici societatea civilă, cândva activă, și nici jurnaliștii de investigație nu mai au același elan să demaște schemele de corupție puse în practică acum, care implică și reprezentanți ai actualei puteri. Guvernarea s-a concentrat pe dosarele vechi — „furtul miliardului”, Șor, Plahotniuc — în care sunt implicați foști demnitari. Sunt dosare importante, dar ele privesc trecutul.

Corupția care se reconfigurează 

Moldova a avut mereu un nivel de corupție ridicat. Corupția era peste tot, în toate domeniile. Odată cu venirea PAS la putere s-a transmis un semnal clar: corupția nu va fi tolerată. Totuși, ea nu avea cum să dispară peste noapte. S-a reconfigurat. Dacă înainte anumite circuite erau controlate de „șefii cei mari”, azi par gestionate de verigi intermediare, mai greu de depistat. Doar că despre aceste verigi se scrie tot mai puțin.

Corupția nu dispare într-o societate care nu are o cultură a integrității.

În ultima perioadă, dezvăluirile sunt tratate ca un atac la instituțiile publice. Când apar voci critice, când se scot în vileag abuzuri, se invocă propaganda rusă, care ar urmări să scoată Moldova de pe drumul european și să discrediteze instituțiile statului. Propaganda rusă este un pericol real pentru Moldova, însă în lupta cu acest flagel se abuzează frecvent cu etichetări, iar efectul este că cetățenii sunt descurajați să monitorizeze instituțiile publice.

Impactul anchetelor de presă care deconspiră schemele la zi  

Echipa Centrului de Investigații Jurnalistice și a portalului Anticoruptie.md a investigat mereu scheme de corupție „la zi”. O anchetă jurnalistică din 2008 l-a trimis pe fostul președinte Igor Dodon pe banca acuzaților, la peste 15 ani de la publicare, pentru scheme cu energie electrică din Ucraina și firme-căpușă care încasau comisioane uriașe din bani publici.

În 2011 descopeream „furtul miliardului”, deși atunci nu am înțeles acest lucru. În investigația „Milioanele sindicatelor” arătam cum Ilan Șor cumpăra, prin mai multe firme, pe bani de nimic, proprietățile sindicatelor și le punea gaj la trei bănci pentru credite care depășeau de câteva ori valoarea lor. Acele credite neperformante au dus la devalizarea a trei bănci. Despre asta aveam să aflăm abia în 2014. „Furtul miliardului” nu este elucidat până la capăt nici astăzi, iar recuperarea banilor stagnează de ani buni. Ilan Șor a fost condamnat, dar a reușit să fugă din țară. Recent, și Vladimir Plahotniuc a fost condamnat în același dosar. Abia acum, după pronunțarea sentinței, am aflat din dosarul procurorilor că Șor lua credite pe care nu le-a întors niciodată, iar banii ajungeau la Plahotniuc, care îi redirecționa în zone offshore.

În 2011, Plahotniuc deținea o funcție importantă în stat — era vicepreședinte al Parlamentului. Oamenii lui puneau la cale scheme de corupție. Tot în 2011, colega noastră Alina Țurcanu descoperea că Plahotniuc are o identitate dublă, pe numele căreia achiziționase imobile în România. Despre identități multiple și pașapoarte cu alte nume am scris și mai târziu, când s-a schimbat guvernarea și anumite documente din instituții publice au ajuns la presă. Iar abia în ultimul an, când fostul demnitar a ajuns pe mâna oamenilor legii, s-a aflat că Plahotniuc ar fi deținut cel puțin 17 identități și cetățenii ale diferitor state.

Mai târziu, echipa noastră avea să descopere scheme frauduloase la achiziții publice în domenii profitabile, dirijate de oamenii lui Plahotniuc, unele dintre care finațau generos partidul pe care acesta îl conducea. Firmele lui de pază asigurau securitatea în instituții de stat și, mai ales, în judecătorii. Scheme deconspirate în timp ce erau în acțiune. Era riscant. Îmi amintesc că, după o investigație, nu am răspuns la telefoane timp de trei zile — toată echipa — pentru că ne temeam de consecințe. Am avut mereu procese în instanță, amenințări cu răfuiala, atacuri pe rețelele sociale. În acea perioadă au fost puțini jurnaliștii de investigație care au documentat scheme de corupție active, cu acoperire în structurile de stat.

În Moldova există echipe de jurnaliști de investigație foarte bune, care, de-a lungul timpului, au deconspirat scheme de corupție, probleme de integritate ale unor demnitari și interese ascunse.

Mai recent, dezvăluirile despre schemele de finanțare ilegală a alegătorilor, realizate de jurnaliștii de la Ziarul de Gardă, au avut impact: au arătat cetățenilor cum funcționează mecanismul din interior, cum sunt recrutați oamenii, ce sume sunt puse în joc. Și asta a funcționat, având efectul a zece anchete ale procurorilor. Și asta denotă forța investigațiilor jurnalistice.

Spre deosebire de știrile de zi cu zi, o investigație poate dura luni sau ani. Jurnaliștii care demontează scheme, care strică „afaceri profitabile” din corupție, sunt mereu sub presiune și, uneori, unii abandonează această muncă. Foarte des, după o anchetă, jurnaliștii se trezesc cu dosare în instanță care durează ani și consumă resurse financiare. Fără să mai vorbim de presiuni, atacuri și, uneori, linșaj mediatic.

În condițiile în care investigațiile costă, iar multe redacții se confruntă cu lipsuri, este tot mai greu să desfășori anchete puternice. Jurnalismul de investigație de calitate funcționează, în mare parte, pe bază de granturi de la donatori, însă acestea s-au redus în ultimii ani. Deocamdată nu există o cultură prin care cetățenii să susțină jurnalismul de investigație, jurnalismul de calitate. Finanțarea insuficientă rămâne o vulnerabilitate majoră.

Un jurnalist de investigație se formează în ani, cu mult efort, de regulă în redacții și în echipe cu jurnaliști experimentați, dedicați, curajoși. Alături de ei, cei tineri au de învățat, au modele de urmat — și asta contează enorm. Ca să devină bun, un jurnalist de investigație trebuie să învețe cum să identifice subiecte, cum să le documenteze, cum să lucreze cu sursele, cum să securizeze fiecare probă, dar și cum să facă față presiunilor. Or, asta se poate face doar în echipe cu tradiție de fact-checking și principii deontologice solide.

Presa de investigație este indispensabilă în lupta cu corupția. Fără redacții independente și reporteri dispuși să intre în subiecte grele, schemele merg înainte nestingherite, mai ales atunci când cei care ar trebui să controleze sunt, uneori, parte din problemă.

Problema e că nu sunt mulți cei care se avântă.

Când „drumul european” devine scuză pentru opacitate

Când apar voci critice, replica vine rapid: „Afectați instituțiile”, „Faceți jocul propagandei ruse”, „Vreți să opriți parcursul european”.

Efectul? Se instalează autocenzura. Cetățeanul care sesizează un abuz se gândește de două ori înainte să vorbească, de frică să nu fie etichetat. Jurnalistul care ar avea o pistă se teme că va fi arătat cu degetul ca „agent al Moscovei”. Așa adoarme vigilența publică. Iar o societate adormită e prada perfectă pentru o nouă generație de rețele clientelare.

Integrarea europeană înseamnă instituții curate, nu instituții necriticabile. UE însăși pune preț pe presa liberă, independentă și pe mecanismele de control civic. Când transformăm investigațiile incomode în „atac la stat”, deraiem exact de la drumul european pe care spunem că mergem.

O guvernare care vrea cu adevărat „toleranță zero” la corupție încurajează presa să verifice, nu o pune la colț. O societate care vrea în UE învață să facă diferența între critică și trădare.

Dacă adormim presa de investigație și vigilența cetățenilor acum, cu pretextul războiului, al propagandei sau al „momentului geopolitic”, ne vom trezi peste cinci ani cu aceleași rețele, doar cu alte carnete de partid. Și atunci nu vom mai putea da vina pe Moscova. Va fi doar vina noastră.

Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția mișcării civice Inițiativa Europeană.