Articol semnat de Vasile Tofan, Antreprenor, investitor, Fondator Europa 2028

O reformă pentru generații, nu pentru un mandat

În anul 1800, Napoleon Bonaparte a redesenat harta Franței. A înlocuit un haos de provincii feudale cu un sistem simplu de departamente și prefecturi, gândit astfel încât orice cetățean să poată ajunge la centrul administrativ într-o zi de călătorie călare. După mai bine de două secole, Franța funcționează în continuare, în esență, pe aceeași structură. Între timp au apărut trenuri de mare viteză și internetul, dar arhitectura statului a rămas remarcabil de stabilă.

Asta ne spune ceva important. Reformele administrative nu sunt ca celelalte reforme, care pot fi ajustate pe parcurs. Ele nu sunt pentru un mandat, ci pentru generații. De aceea trebuie făcute bine din prima, pentru că greșelile se plătesc scump și se corectează greu.

Curaj există. Acum e nevoie și de ambiție.

Republica Moldova este astăzi într-un astfel de moment. Guvernarea merită recunoscută pentru curajul de a deschide această discuție. Reforma administrației publice locale nu este populară nicăieri în lume. Ea lovește în interese locale, în rețele informale și în reflexe construite în timp. Să propui consolidarea într-o țară cu aproape 900 de primării și 32 de raioane este, fără îndoială, un act de curaj. Dar curajul nu este suficient dacă reforma este făcută pe jumătate.

Astăzi se discută o reducere la aproximativ 300 de primării și 10 raioane. Este un pas înainte, dar riscă să fie un pas prea mic pentru dimensiunea problemei. Avem deja un exemplu clar în Europa. Letonia a redus în 2009 numărul de municipalități de la 548 la 119. A fost considerată o reformă ambițioasă. În realitate, a fost un compromis. După doar un deceniu, s-a constatat că multe dintre aceste unități sunt în continuare prea mici pentru a funcționa eficient. În 2021, Letonia a reluat reforma și a redus numărul la 43. Au plătit costul politic de două ori pentru a ajunge acolo unde puteau ajunge din prima.

Un model aproape feudal, care nu mai funcționează

Moldova nu-și poate permite acest lux. Țara se confruntă deja cu un declin demografic accelerat. Multe raioane au pierdut peste 40% din populație. În paralel, statul a devenit în unele locuri principalul angajator. În Nisporeni, aproximativ 35% dintre angajați sunt bugetari — de trei ori mai mulți decât în agricultură și de patru ori mai mulți decât în industrie. Acesta nu este un model de economie funcțională. Este un sistem în care administrația întreține locuri de muncă slab plătite, în lipsa unei baze economice reale. Practic, finanțăm un sistem fragmentat care nu produce dezvoltare, ci doar gestionează stagnarea.

Această fragmentare are și o logică istorică. Este un model aproape feudal, în care fiecare localitate are propria structură, propriul aparat și propriile resurse limitate. Dar acest model nu mai funcționează într-o economie modernă. În același timp, presiunea demografică crește. Raportul dintre angajați și pensionari a ajuns la aproximativ 1,1 la 1, cel mai slab din Europa. În aceste condiții, nu doar că nu vom reuși să creștem, dar va deveni tot mai greu să finanțăm pensiile și serviciile publice de bază.

Amalgamarea voluntară nu funcționează nicăieri în lume

Una dintre soluțiile des invocate este amalgamarea voluntară a localităților. Ideea sună bine. În practică, nu funcționează. Nu pentru că Moldova ar fi diferită, ci pentru că nu funcționează nicăieri în lume. Franța încearcă de zeci de ani să încurajeze fuziunile voluntare între comune. Numărul acestora a scăzut lent, de la peste 37.500 în 1861 la aproximativ 34.955 în 2022. În realitate, amalgamarea voluntară este echivalentul unei invitații politicoase ca oamenii să voteze pentru propria dispariție administrativă. Este normal să nu funcționeze.

Formula Baltică: dimensiunea creează capacitate

Dacă vrem exemple care funcționează, trebuie să ne uităm în altă parte. Țările baltice au făcut exact opusul. Au redus drastic numărul de unități administrative și au eliminat complet nivelul intermediar de tip raion. Lituania are 60 de municipalități la 2,8 milioane de locuitori. Letonia are 43 la 1,9 milioane. Estonia are 79 la 1,3 milioane. În toate aceste țări, raioanele au dispărut complet.

Același lucru s-a întâmplat și în Georgia în 2006, unde reforma a fost făcută rapid și decisiv. Irlanda funcționează fără un nivel regional ales, cu doar 31 de autorități locale pentru aproape 6 milioane de locuitori. În Danemarca, nivelul regional există, dar are un rol limitat, în timp ce puterea reală este la nivelul municipalităților. În Olanda, o țară de 18 milioane, nivelul intermediar este mai mult o formalitate. Lecția este clară: acest nivel intermediar nu este esențial pentru funcționarea statului. De cele mai multe ori, el adaugă costuri și confuzie, nu valoare.

Și, paradoxal, din perspectivă identitară, reducerea raioanelor la 10 este mai problematică decât Formula Baltică propusă. Combinând Rezina, Șoldănești și Telenești într-un singur raion, ultimele două practic dispar ca entități. Un nou raion Ungheni ar îngloba Călărași și Nisporeni. Ca identitate culturală și apartenență locală, aceasta este o rută conflictuală - mai multă tensiune, mai puțină legitimitate. Formula Baltică, prin consolidarea în jurul centrelor raionale existente, evită exact aceste conflicte: fiecare comunitate recunoaște centrul raional ca hub natural al său, fără ca cineva să simtă că a fost absorbit de un vecin.

Un argument frecvent este că Moldova nu are resursele necesare pentru o reformă ambițioasă. Lituania a făcut reforma în anii '90, înainte de aderarea la Uniunea Europeană și înainte de a avea acces la fonduri europene semnificative. Problema nu este lipsa de resurse. Problema este lipsa de curaj, viziune și asumare.

De ce contează dimensiunea? Pentru că dimensiunea creează capacitate. În Moldova, o primărie tipică de 1.500 de oameni are 5-6 angajați. Nu există oameni care să scrie proiecte, să gestioneze infrastructură sau să atragă investiții. În Lituania, o municipalitate de 40-50 de mii de oameni are peste 100 de specialiști. Diferența nu este doar de scară, ci de funcționalitate.

Rezultatele se văd în viața de zi cu zi. În Lituania, peste 90% din populație are acces la apă publică. În Moldova rurală, suntem în jur de 35%. În Estonia, sistemele de gestionare a deșeurilor sunt moderne și eficiente. În Moldova, avem mii de gropi de gunoi neautorizate. Nu este o problemă de voință. Este o problemă de capacitate.

Satele nu dispar prin reformă - dispar fără ea

O altă teamă frecventă este că reforma ar duce la dispariția satelor. În realitate, satele dispar astăzi tocmai pentru că nu există servicii și oportunități economice. O primărie cu șase angajați nu poate organiza colectarea gunoiului, nu poate accesa fonduri europene și nu poate atrage un investitor. Consolidarea administrației nu amenință satul, din contra, îi oferă o administrație capabilă să-l servească.

Întrebarea legitimă rămâne: cum păstrăm vocea locală a satelor în noua structură? Răspunsul există deja, testat în mai multe țări care au parcurs exact acest drum. Ucraina a introdus sistemul de starosta, reprezentanți locali pentru fiecare cluster de sate, în cadrul municipalităților consolidate. Polonia are sołtys-ul. Franța și-a păstrat maire délégué în fostele comune absorbite. Moldova poate adopta un sistem similar de pretori locali, câte unul pentru fiecare grup de sate, numit de primarul municipiului cu aprobarea consiliului local. Aproximativ 300 de pretori pentru întreaga țară, adică unul la circa 5.000 de locuitori.

Aceasta este diferența esențială față de modelul actual: identitatea locală se păstrează, reprezentarea comunitară rămâne, dar în spatele pretorelui există o administrație reală, cu specialiști, buget și capacitate de a livra. Satul nu dispare. Capătă, în sfârșit, o administrație care funcționează.

Consolidarea în jurul centrelor raionale: logică, nu impunere

La fel de important este modul în care se face consolidarea. A forța sate să se unească între ele creează tensiuni și blocaje. O abordare mai logică este consolidarea în jurul centrelor raionale existente, care sunt deja hub-uri economice și sociale. Un model de aproximativ 40 de municipalități ar crea suficientă masă critică pentru administrații funcționale.

Economiile generate de această consolidare trebuie reinvestite inteligent. Nu în birocrație, ci în infrastructură. Drumuri mai bune, transport public funcțional, conexiuni între sate și centre urbane. Olanda este un exemplu relevant. Acolo, oamenii pot locui într-un sat și lucra într-un oraș aflat la 30-50 km distanță, datorită unei rețele de transport eficiente. Mobilitatea creează oportunități. În Moldova, distanțele sunt mici, dar accesul este dificil. Investind în conectivitate, putem extinde accesul la locuri de muncă fără a muta oamenii.

Fără descentralizare fiscală, reforma rămâne pe hârtie

În final, structura nu este suficientă fără bani. Astăzi, într-o primărie de 3.000-4.000 de locuitori, aproximativ 60% din taxele locale colectate merg pe costul întreținerii celor care le colectează. Cheltuim bani ca să colectăm bani. Este un sistem absurd, care nu lasă practic nimic pentru dezvoltare reală. De aceea, reforma trebuie să includă descentralizare fiscală autentică. Propunerea concretă este simplă: 50% din impozitul pe profitul companiilor și 2 puncte procentuale din TVA să rămână la bugetul local, acolo unde sunt generate. Nu transferuri discreționare de la centru, nu negocieri anuale pentru fiecare leu, ci resurse proprii, predictibile, legate direct de activitatea economică din teritoriu.

Efectul ar fi imediat și profund. Municipalitățile ar avea, pentru prima oară, un stimulent real să atragă afaceri și rezidenți, nu să aștepte pomeni bugetare. Ar apărea o competiție sănătoasă între administrații: investitorii vor merge acolo unde autorizațiile se eliberează mai repede, unde drumurile sunt mai bune, unde serviciile publice funcționează. Primarii ar deveni, în esență, manageri ai unor orașe care concurează pentru oameni și capital - exact modelul care a transformat orașe mici din Estonia sau Lituania în centre economice regionale viabile.

Dacă facem reforma, să o facem bine

Avem de ales între două căi. Prima: o reformă șchioapă, bazată pe compromisuri politice, care reduce numărul primăriilor la 300 și al raioanelor la 10 - plătim costul politic acum și revenim la masa de lucru peste un deceniu să o luăm de la capăt, exact greșeala Letoniei din 2009. A doua: o reformă gândită bine din start, după modelul baltic, cu municipalități capabile, fără nivel intermediar inutil, cu descentralizare fiscală reală - o reformă care să servească Moldova pentru generațiile care vin, nu pentru ciclul electoral următor.

Churchill spunea că diferența dintre un politician și un om de stat este că politicianul se gândește la următoarele alegeri, iar omul de stat la următoarea generație. Moldova are nevoie, acum, de oameni de stat. Ar fi păcat să ratăm momentul.

Pentru o analiză detaliată și date suplimentare, consultați prezentarea completă aici:

Europa 2028 - Reforma APL - Formula Baltica.pdf

Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția mișcării civice Inițiativa Europeană.