Articol editorial semnat de:
Natalia Suceveanu, dr. în drept, conf. univ., expert asociat în dreptul UE, armonizarea legislației și proces legislativ
Carolina Bogatiuc, cofondatoare a mișcării civice „Inițiativa Europeană”

Episodul 3 a discutat cum se iau deciziile. În acest episod intrăm într-o zonă mai tehnică, unde apare adesea o „eroare invizibilă”: transpunerea și alinierea la dreptul UE. Aici, o lege poate arăta „europeană” la suprafață, dar în practică să creeze probleme ─ neconformități, birocrație inutilă sau reguli greu de înțeles și aplicat.

Cadrul de negociere cu UE, documentul care stabilește regulile și ritmul aderării  nu spune doar că trebuie să transpunem legislația. Spune clar că trebuie să o facem corect. Nu viteza, singură, duce la progres, ci capacitatea de a prelua regulile europene fidel, coerent și într-o formă care poate fi aplicată în realitate, fără distorsiuni, omisiuni sau adaosuri inutile.

În logica UE, grăbirea procesului nu poate înlocui calitatea. Dacă viteza devine criteriul principal, fără reguli clare de control, apar două riscuri: scade calitatea legilor și scade încrederea celor care trebuie să le aplice sau să le respecte. De aceea, UE insistă tot mai mult pe un lucru simplu, dar esențial: legile nu trebuie doar adoptate, ci și urmărite în aplicare.

Cu alte cuvinte, transpunerea trebuie să fie nu doar rapidă, ci și clară, justificată și funcțională în practică.

Un alt aspect important, dar adesea ignorat, este că închiderea capitolelor de negociere nu depinde doar de cum arată legea pe hârtie. Contează întregul proces: cât de solidă este alinierea, cât de corectă este transpunerea, dacă există instituții capabile să aplice legea și dacă apar rezultate concrete.

Nu este suficientă conformarea formală. Este nevoie de instituții, resurse, proceduri și practici care fac legea să funcționeze în timp.

În contextul actual al Republicii Moldova, acest lucru devine și mai important. Ritmul reformelor a crescut semnificativ, ceea ce este un semnal pozitiv. Dar, în același timp, apare riscul ca accentul pus pe viteză să depășească capacitatea reală de implementare. Tocmai de aceea, documentele UE leagă constant alinierea de capacitatea administrativă, de implementare corectă și de rezultate credibile.

Riscuri frecvente în transpunere și de ce contează

Există câteva greșeli care apar des în acest proces și care au efecte foarte concrete:

(1) Supra-reglementarea (gold plating)  Apare atunci când adăugăm reguli în plus față de ce cere UE ─ obligații sau proceduri care nu sunt prevăzute în directivă. Rezultatul nu este o protecție mai bună, ci un sistem mai complicat, mai costisitor și mai greu de aplicat.

(2) Transpunerea formală. Preluăm textul european în lege, dar fără mecanismele care îl fac să funcționeze: instituții, proceduri, sancțiuni sau bugete. Legea pare aliniată, dar nu produce efecte reale.

(3) Fragmentarea normativă. Prea multe modificări, acte secundare și excepții care nu se leagă între ele. În practică, asta duce la confuzie, litigii și costuri suplimentare, dar și la scăderea încrederii în reguli.

Cum arată o transpunere calitativă — aliniere de substanță, nu doar de formă

O transpunere bună nu înseamnă doar să „copiem corect”, ci să adaptăm inteligent:

• Documentarea transpunerii: arătăm cum se leagă legea națională de cea europeană și explicăm de ce am ales anumite opțiuni.

• Controlul supratranspunerii: verificăm dacă nu adăugăm reguli în plus față de ce cere UE și dacă există o justificare (de exemplu, sănătate sau mediu).

• Coerență: ne asigurăm că noile reguli nu intră în conflict cu cele deja existente.

• Capacitate de implementare: instituții responsabile, proceduri, oameni și resurse suficiente pentru ca legea să fie aplicată.

• Monitorizare: avem un plan prin care, după ce legea intră în vigoare, verificăm dacă funcționează în practică, pe baza unor indicatori, și o ajustăm dacă este nevoie.

Un punct important: monitorizarea nu este o etapă secundară. Este parte din proces. Doar așa vedem ce funcționează și ce trebuie ajustat.

Transpunerea ca reformă durabilă (și cum evităm regresul

Aderarea nu înseamnă doar să ajungem la un anumit nivel de aliniere, ci să îl menținem în timp.

Cadrul de negociere vorbește explicit despre corectarea problemelor și chiar despre pași înapoi dacă apar blocaje sau regres.

Regresul nu înseamnă doar renunțarea directă la o reformă. Uneori apare atunci când legile sunt făcute în grabă, modificate frecvent și corectate din mers, până când sistemul își pierde stabilitatea și credibilitatea.

De aceea, armonizarea nu este un exercițiu de copiere, ci un proces complet: transpunere corectă, coerență, implementare și urmărire în timp. Fără aceste elemente, crește riscul ca legea să devină fragilă și să apară regres.

Mesajul episodului 4

Armonizarea nu se măsoară doar în texte adoptate, ci în calitatea alinierii, în capacitatea de implementare și în stabilitatea rezultatului. Fără această infrastructură, legea poate părea europeană, dar rămâne fragilă în aplicare.

Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția mișcării civice Inițiativa Europeană.